Adolescenții de astăzi sunt dispuși să MOARĂ literalmente pentru puțină apreciere. Se simt singuri, se simt triști, se simt în plus și mereu caută confirmare în alții. Am mai spus și în trecut despre cum văd eu treaba cu labilitatea emoțională a puștilor. Manipularea și toate clișeele prostești povestite de vreun ''dac liber'' sau vreo trupă anarhistă, cu masoni și teorii ale conspirației, au o doză de adevăr în acel fragment al poveștii unde totul se bazează pe profit. Eu văd ciclul ăsta manipulativ ceva de genul ''facem reclame la burgeri, îi vrei, sunt buni''=> ''ești gras/ă, urât/ă, uite, tumblr/instagram/serialele despre adolescenți promovează ideea de skinny as hell, ia pastilele astea de slăbit + anti depresivele astea''=> ''ești depresiv/ă, uite burgerii ăștia ce bine arată, ia și bagă, ei te înțeleg''. În era în care avem cunoașterea lumii la un click distanță, în era în care avem acces la tutoriale despre cum să facem orice, în Era Cunoașterii, noi ne orientăm în continuare spre fast food. Tricoul trebuie să aibă un V destul de pronunțat ca să fie cool, că așa poartă Hannah Montana și Drake, dar peste 3 luni e prea mare V-ul, Rihanna îl poartă altfel. Filmele și serialele + site-urile continuă să propovăduiască scabros și inuman ce e frumos și ce e urât, cum e ok și cum nu, ce haină să ai și ce nu, ce muzică să asculți și ce nu...practic fiecare individ se raportează la ceea ce dictează un anume trend. Ei bine, ca să respecți mereu trendurile, trebuie să fii un pion activ al societății de consum și să produci pentru a consuma. Cu cât consumi mai mult, ești mai ''pe val''. Cu cât îți permiți mai puțin sau ești mai dezinteresat de trand, ești mai marginalizat.
Și acum să ne gândim toți la perioada până în 19-21 de ani, cam cât de labili emoțional eram și cam câtă nevoie aveam de afecțiune. Cred că pentru un adolescent cel mai rău lucru pe care îl putea păți este să fie marginalizat. În adolescența mea târzie, obișnuiam să sufăr de sindromul acesta al tristeții inexplicabile, însă la un nivel controlabil. Ulterior, odată cu formarea caracterului, am scăpat de astfel de probleme și observ uimirea, dezgustul, ba chiar spaima pe care o manifestă unii în clipa în care mă văd mereu happy și rupt total de tendințe. Trebuie să fim realiști, îți trebuie o foarte bună cunoaștere de sine și siguranță pe propria persoană ca să îți permiți să nu îți pese. Ei bine, această cunoaștere de sine, ca orice altă formă de cunoaștere, nu va veni până nu vei fi supus la teste pentru a vedea exact care îți sunt capacitățile. E ca frica de înot, care se vindecă...doar în apă. Sau frica de bătaie, care trece la primul pumn. Sau teama de zbor, care doar în avion trece. Iar copiii de azi nu sunt supuși la niciun test. Fragilitatea și labilitatea lor nu provine din faptul că este ceva în aer și genele lor sunt proaste. Nici în faptul că viața e mai dură ca acum 50 de ani. Deloc! Diferența este că acum 50 de ani, tinerii erau supuși la teste. Nu aveau altă alternativă decât să evolueze, să își privească fricile în ochi și să le depășească. Un miner de acum 70 de ani era mai puțin stresat ca un agent de pază sau un corporatist de astăzi. Oare de ce?
Răspunsurile sunt simple! Copiii de astăzi s-au lovit de o exagerare a drepturilor și ale umanismului. E ''inuman'' să îi spui copilului că trebuie să lupte ca să obțină ceva, e ''inuman'' să îl lași să fie constrâns de situație ca să poată găsi singur ieșirea...sunt atât de de multe lucruri ''inumane'', încât copilul, ajuns la o vârsta adolescenței, o să reacționeze nervos la orice insultă, la orice nedreptate, la orice palmă. Și ori se omoară, ori omoară pe altul. Să îți pierzi controlul, fie că intenționezi să îți faci rău ție sau celuilalt, denotă o frustrare, o problemă cu tine pe care nu ai rezolvat-o. Iar puștii din ziua de azi sunt plini de astfel de probleme. Se raportează la standardele impuse de societatea de consum despre ''cum ar trebui să fii și cum TU nu ești, dar o să devii dacă ne dai bani'' și acumulează frustrări. Asta pentru că nu au puterea să spună ''Suck it, bitch! O fac în felul meu și tot bine o să fie!!''. Pentru că ei încă nu au de unde ști ce pot și ce nu pot face ei de fapt. Găsesc refugiul în zone obscure ale netului și își alimentează singuri frustrările, neavând puterea să se detașeze de standarde și să riște singuri.
Ce e de făcut? ''CĂRȚI, 'TU-ȚI CEAPA MĂ-TII!'' (ca să parafrazez un spot). Printre altele, lectura te poate ajuta mult să înveți din experiențele altora. Dar nu a ălora care se lamentează, ci a ălora care continuă. Să ai un hobby, astfel încât să îți dezvolți suficient potențialul și la întrebarea ''ce știu eu să fac?'' să poți da un răspuns elocvent. Să nu cauți confirmări, ci să cauți și alte puncte de vedere. Și cel mai important, să nu uiți că sunt FOARTE puțini cei cu talente native, 90% și le dezvoltă pe parcurs, pe baza experiențelor. Dacă ai un copil, nu îl feri de viață, lasă-l să o descopere, cu bune și rele. O să îți mulțumească mai târziu că tu i-ai impus restricții, în clipa în care toți se vor plânge că ''nu suportă să primească ordine'', iar el va accede ușor-ușor pe poziții tot mai înalte în societate pentru că știe să asculte fără crize de punctele de vedere ale altora și va înțelege că nu s-a născut să fie cel mai important om, că sunt alții superiori lui ca experiență și că trebuie să învețe pas cu pas ca să îi ajungă.
Într-o lume de ''balene albastre'' și de ''vânători de balene'', alege să fii un delfin, înoată prin ''oceanul lor informatic'', dar nu te opri nici la harpoane, nici la momeală. Explorează, descoperă și reține, savurează înotul și supraviețuiește fără a fi pradă sau prădător. Există și ''ape tulburi'', dar dacă o să înveți să înoți cu succes prin ele, gândește-te ce ușor va fi să înoți prin ape cristaline!
Pace-n sine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu