sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Foștii necrofili și friendzone-ul de la vikingul Dani Mocanu

 Societatea omenească, de când a luat ea ființă, acum mii de ani, pe vremea când Iliescu probabil încă era virgin, s-a bazat pe epoci și curente specifice acestora. Indiferent că vorbim de cultură sau că vorbim de haine (deși spun unii creatori de modă-niște ciobani, scuze Răzvane-că cică și asta cu vestimentația e o adevărată artă), fiecare epocă are un anume stil caracteristic. L-ai putea distinge pe Octavian Augustus de Hercule Poirot și de Luke Skywalker doar prin ținută, nu cred că ai putea spune că-s contemporani dacă te-ai întâlni cu ei la coadă la Mega Image (mă rog, dacă ești Radu Beligan, cu siguranță te-ai întâlnit deja cu primii doi și o să trăiești îndeajuns încât să îl întâlnești și pe ultimul). Desigur că nici perioada contemporană nu face excepție. Are și ea elementele sale-cheie. Așa cum perioada renașterii se caracterizează prin ''Doctor Octavius ăla pletos, care stă crăcit în cerc în desenul lui Da Vinci'' (Omul vitruvian) dacă nu ai luat BAC-ul  sau scoaterea la suprafață și a răspândirii culturii-dacă ai luat BAC-ul, iar cea medievală prin sângele vărsat pentru ambițiile pap...ăăă...pentru răspândirea și apărarea creștinismului, perioada contemporană se caracterizează prin cu totul și cu totul alte elemente.