luni, 6 aprilie 2015

Înger samurai

Înger samurai
Ștefan ''StS' Stoica

În colțul său, cu venele tăiate, uscățiv
Îngerul, samurai de adevăr și de lumină
Zace! Zace și plânge cu sânge, primitiv!
Și-și aplică pedepse, inventându-și vină.

A trăit printre oameni să aducă divinul
Și să lupte corect, așa cum se face.
Și lupta infernal, bucurându-se-n chin,
Călcând pas cu pas pe cuie și ace.

Și oamenii, fiare, microbi și bacili,
Priveau către înger, lovindu-i mândria!
Și-l priveau pe ascuns, grețoși și umili,
Cum fără frică își împlinea datoria.

Și mai apoi i-au făcut statui și icoane,
Și-l preaslăveau toți prin vorbe deșarte.
Și toți îl priveau cum împărțea katane
Înfruntând singuratic zeci, sute de armate.

Dar îngerul ronin, fără să aibă habar
Ajuns cabotin, pictor vremelnic de grote,
Era lovit cu săgeți de venin și amar,
Și privit ca nebun, un autist Don Quijote.

Oameni, făpturi minunate lipsite de sens,
Îl vedeau pe înger ca pe un sclav necesar.
Dansau cu diavolii, că le stârneau interes,
Își stingeau conștiința pe-o cupă de nectar.

Diavolii fascinează. Frumoși și parșivi,
Ce din gură, vorbind, scuipau diamante.
Și te făceau să te simți ca ei, instinctiv,
Că ești clădit, ca și om, din greșeli și păcate.

Și samuraiul ronin, cabotin de neînvins,
Răpus de efort și de uscare de suflet,
A început să se adape din Styx
Și să scoată în sine un neîntrerupt urlet.

A vrut să-și rupă aripile, să vină pe Terra,
Să cunoască păcatul, să muște pământul,
Să nască zeu de război, asemeni lui Hera,
Să i se-ofere nectar, să guste urâtul.

Bacilii prea slabi să mai urce pe trepte
Ajung să arunce venin prin cuvânt
Și își doresc să îl omoare cu pietre
Că nu-și doresc un înger decăzut.

Ei vor un Isus, să moară pe cruce,
Să le ducă lor greul, că ei sunt prea mici.
Și să nu îi urmeze, să-i bea din sânge,
Și să rămână cu diavolii, să le fi-ucenici.

Rămas singur cu sine, începându-și procesul
Izolat prin sanatorii de sinapse și gânduri,
Răpus de-ntrebări. nu-și mai găsea sensul.
Rătăcind între ceruri, inferne, pământuri.

''Sunt om ori sunt drac? Ori incompetent înger?
Într-o lume de aburi unde toți sunt sclavii firii
Ce rost are să stau, să simt cum ura se strânge?''
Și katana îl îmbia duios spre un dulce harakiri.

Și e liniște acum, un alt război sfârșit cu pace.
În camera gri, cândva albă miroase a sânge.
Zilnic un înger piere și nu se mai întoarce.
Zilnic o katană câte-un ronin își va mai frânge.