Rolul bisericii

 Nu e un secret pentru nimeni că nu sunt credincios. Încă de la început vreau să facem o mică împărțeală. Există câteva categorii de oameni. Primii sunt creștinii convinși, care cred în Dumnezeu orice s-ar spune. A doua categorie, este cea a ateilor, care nu cred în Dumnezeu orice s-ar spune. Eu sunt un agnostic. Mi se pare la fel de eronat să fii convins de existența divină, precum și de deexistență. Mai exact, eu sunt un contestatar atât al credincioșilor, cât și al ateilor. Fie că vorbim din punct de vedere științific, fie că vorbim din punct de vedere religios, oricare teorie abordezi, din punctul meu de vedere, omul ca ființă este mult prea limitat în gândire și mult prea mic pentru a putea forma opinii despre originile universului. Dacă totuși, interesează pe cineva în ce cred, cred într-un centru de energie universală, sursa întregii materii și nonmaterii existente. Este o ipoteză ce teoretic se știe și este unanim acceptată atât de religie cât și de știință, însă nu poate fi dovedită. Și atât tehnicienii, cât și credincioșii sunt ființe ignorante, deoarece exclud orice posibilitate pe care nu o pot înțelege (un alt exemplu este acela că știința exclue existența emoțiilor, care țin strict de un tip de energie, dar cum încă nu pot detecta energia, preferă să excludă orice posibilitate că acestea există...deh, omul e prost și fudul, dacă nu înțelege ceva, acel ceva nu există, cum să accepte că e prost?). Așadar, sunt eu pentru existența unor biserici?

 Ei bine, da. E adevărat, sunt unul dintre cei mai mari contestatari ai practicilor religioase și a existenței unor instituții precum Patriarhie, B.O.R., papalitate sau orice altceva de acest tip. Susțin cu tărie desființarea lor. Însă cu existența unor lăcașe de cult sunt de acord. De asemenea, sunt de acord și cu existența unor ore de religie în școli, însă nu cum se fac în maniera actuală, ci mai mult un fel de filosofie, în care să se predea principii morale și etice și totodată, o oră în care elevii să primească informații despre istoria cultului căruia aparțin. De ce spun asta? Hai să vedem.

 În primul rând, sunt antiglobalizare. Nu suport acest concept și cred că doar persoane care suferă de schizofrenie (precum fondatorii nazismului sau comunismului) sau sunt foarte spălați pe creier, ba chiar aș spune, care suferă de un cretinism crâncen și care nu gândesc în ansamblu pot îmbrățișa această idee. Așadar, existența unor lăcașe de cult și apartenența la un cult religios, fără a fi un practicant care pupă mortăciuni, rămășițe sau poze cu sfinți, mi se pare o idee bună. Este o formă de a-ți susține originile și a împiedica ideea unei globalizări. Un lăcaș de cult implică istorie, identitate națională, tradiție, astfel, păstrearea lui implică o conservare a valorilor și a identității naționale.

 Bineînțeles că inteligența deficitară a maselor în ziua de astăzi transformă noțiuni ca naționalism, identitate națională, apărare a valorilor națională, identitate religioasă sau independență națională în superstiții, acționând prostesc, exagerând și târând totodată noțiunile în noroi. Acest fapt, îi încurajează pe ceilalți, la fel de încuiați la minte să acționeze nihilist, negându-le și îmbrățișând comportamente naziste sau pro globalizare. Acest lucru vine din pricina unei lipse de interes față de educare, de informare.


În al doilea rând, sunt de părere că dacă lăcașele de cult ar fi păstrate, însă doar cele cu vechime, pot reprezenta o importantă sursă de venit, aducând la buget bani din turism. Strinii ar putea afla astfel despre vechimea și originile unui popor, s-ar afirma pe plan mondial, ceea ce îi asigură oarecum tradiția și implicit, independența.
Însă generația actuală nu ține cont de aceste lucruri, refuză să gândească sau gândesc doar la suprafață, acționează asemeni unor câini încolțiți, tratând cu ură, simțind parcă frică de a gândi sau de a fi raționali. Preferă să îmbrățișeze o atitudine de ''să moară toți'' din cauza faptului că e mai comod să trăiești în frică și ignoranță decât să vrei să descoperi adevărul. Motiv pentru care mă amuză când văd unii sau alții că se pretind inteligenți, genii neînțelese care își găsesc refugiul în ură. Nu, sunt doar parveniți fricoși, care se tem că nu vor fi acceptați dacă sunt sinceri. Și, nu e așa, martirismul e pentru fraieri.