marți, 10 decembrie 2013

Despre cât urăsc sărbătorile de iarnă

 Sunt un Grinch. Toată lumea cumpără beculețe, globulețe, pomișori, bombonele și alte astfel de lucruri de sezon (diminutivate, desigur). Eu, în schimb, sunt fericit că anul acesta nu mai sunt acasă unde să trebuiască să trec prin neplăcutul eveniment de împodobire a bradului, în timp ce Hrușcă zdrăngăne la chitară, moment care le plăcea enorm alor mei. Eu, oricât de mult încerc, prin miliarde de modalități, de soluții, nu reușesc să intru în atmosferă. Pentru mine, de vreo 10 ani, Crăciunul e o perioadă depresivă. Mă deprimă în ultimul hal. Nu reușesc să găsesc explicația. Îmi plăcea să stau cu tata, bunicul meu sau vreun unchi când afumau ceva. Îmi plăcea să mă uit la televizor (în special la desene, care erau foarte tari în perioada asta). Dar sărbătoarea efectivă a Crăciunului, îmi produce niște stări de disconfort inimaginabile. Să ascult colinde, fie că sunt live, la ușă, date de copiii de prin vecini, fie că de vreun superstar de iarnă ca Bănică, Fuego sau Hrușcă, îmi provoacă o stare....ciudată. Ascultând versurile fiecărui colind, am o privire tâmpă, privesc în gol deznădăjduit și mă întreb în sinea mea ''ce dracu' se presupune că ar trebui să fac acum?'', așteptând orice răspuns, de la oricine.

 Un alt lucru care mă agită, este primirea cadourilor. Îmi place să fac cadouri. Am o plăcere ciudată să văd că ofer ceva cuiva și acea persoană are o reacție pozitivă. În schimb, mă agită teribil să primesc cadouri. Mai ales când nu mă aștept. Efectiv, mă blochez și habar nu am ce să fac, cum să reacționez. Și apoi, persoana care îmi face cadoul, se întreabă de ce mă emoționez așa tare. Nu știu, efectiv, nu știu cum ar trebui să reacționez. ''SĂ TE BUCURI!!'', îmi spun toți. Da, mă bucur, dar habar n-am cum să exprim asta non verbal sau para verbal. Singura dată când m-am  simțit ok de Crăciun, a fost acum vreo...3-4 ani, când mi-am cumpărat un CD cu colinde cântate de cei mai mari tenori ai lumii, Pavarotti, Domingo, Careras și favoritul meu, Mario Lanza și o carte de poezii de Păunescu. Am avut ocazia să rămân singur, m-am închis în camera cu pomul, citeam poeziile și ascultam acele colinde, singurele pe care le pot tolera. E singura modalitate de celebrare a Crăciunului care îmi plăcuse, eu singur, cu beculoasele care sclipoceau, o carte de poezii și colinde cântate de mari tenori.
 Anul ăsta nu o să am pom. Mi-am promis că primul lucru pe care îl fac când plec de acasă, este ''să nu atârn becuri într-un brad, molid, vișin, cais sau orice alt pom sau copac''. Nu o să am parte de colindători sau colinde, căci nu o să fiu nevoit să îl ascult pe Hrușcă. Cu cadourile am rezolvat altfel. Le-am spus alor mei că dacă tot simt nevoia de cadou, să îmi trimită bani să îmi cumpăr eu ceva ce știu că îmi va plăcea. La fel am rezolvat și ceilalți apropiați. Sper ca anul acesta, în care voi fi scutit de manifestarea unor emoții de care sunt incapabil, să fie liniștite și non deprimante.
 Și deși poate cei mai mulți nu mă cred, aș vrea să știu de ce am această repulsie față de sărbătorile de iarnă și nu sunt capabil de acele emoții de Crăciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu