duminică, 1 decembrie 2013

Cum am petrecut 1 decembrie

 Olelelei vericilor, fusăi, fusăi la defilare, dacă vă spui. Ies din tura de noapte, am mai stat cu colegii la o bârfă, una alta, și plec spre casă, din Băneasa de unde am giobu'. Cobor la Aviatorilor și văd droaie de oameni că se buluceau spre ceva. ''Diii-ta muicăăăă, se dau tigăi iar, mă duc și eu''. Ciuciu! Era parada de 1 decembrie. Mna, fiind obsedat de tehnica militară încă de când eram mic, zic să profit de ocazie și să văd parada asta pe viu. După 12 ore de muncă, de noapte, numai defilare îmi trebuie. Mă îndrept spre locul cu pricina, văd oamenii sunt verificați. Vine rândul meu, un jandarm cât dealu' Mitropoliei mă ia la întrebări dacă am sau nu vreun obiect contondent la mine. ''Uolelelei, păi am briceagu' dă la taica. E la a 3 generație folosit, e de-o vârstă cu mine. Are valoare sentimentală enormă și îl folosesc să tai parizerul cu el la muncă''. Cică tre să îl arunc sau nu intru. Mă duc să caut un loc unde să îl las, că nu mă înduram să îl arunc, îl aveam de când eram copil. Nu găsesc, așa că îmi calc pe inimă și îl arunc. Mă întorc înapoi, deja era plin de oameni, s-a dus în mă-sa locul ăl' bun. În loc să mă verifice, jandarmul mă întreabă: ''Sigur nu mai ai briceagul?'' ''Sigur, neică.'' ''Ok, treci''. Deci nici măcar nu m-a controlat. Mda.
 Îmi zic în sinea mea că totuși, va merita. Totuși, văd pe viu o paradă de 1 Decembrie. Merg în apropierea Arcului de Triumf și numai eram cam în al 6-lea rând. Yeeey, se vede bine, bucurieee...pe dracu', era abia 9. Mai așteaptă, vericule, 2 ore, să vină băsitul Prezident, că deh, fără chelia lui nu se poate. Și, desigur, să aibă Ștefuț noroc? Ciuciu. Se tot mișcă, se tot foiește în rând și se trezește că ajunge în spatele unui hodo...pensio...veteran (din războiul de Independență) de vreo 1,95. ''Bine, mă tâmpitule, din toată claia de oameni tu ai nimerit fix în spatele bunicului lui Ghiță Mureșan?'' - mă ceartă creierul. Mna, asta e, o să mă uit peste umărul lui. Între timp, mi-au dat steag. Yeeeyyy, steguleeeeț!! De acum o să arăt mai des că mi se fâââââââlfââââieeeee! Între timp, în spatele meu, în dreapta, un coplu. Ambii vreo 15 ani și cu fratele ei de vreo 6 după ei. în partea stângă, un cuplu de studenți, el rockeraș, ea non-rocherașă, el cu plete, și ea cu plete, el cu barbă...ea abia se bărbierise, cred, că nu avea, care recita din vacanța mare. Și uite așa îmi fu dat să aud numa' ''iiiiiiiiiii, am prins 1 decembrieee împreunăăăăăăă'', ''ci doooor mi-o fost di tinie buăăăiii''. Eu, mufă de grumpy cat între amorașii secolului. Și desigur, au început să se pupe...pe 2 voci. Când unii, când ceilalți. La un moment dat, au făcut duet în același timp. Și uite așa, din spate, din stânga și din dreapta eram lovit de poluarea fonică de tip ''SHLOOOP TZYOP, KLEOMPH, BLOPF'', iar din față de căciula moșului imens, pe care arborau scamele ca Noe și ai săi pe turnul Babel. Nu le mai suportam sunetele. Mă uit la steag și îmi vine o idee. Dar totuși, mă gândeam că nu e politicos să omori pe cineva de ziua națională cu drapelul, atingându-i amigdalele pornind din anus. Așa că mă gândesc ca bocancii să ia locul steagului. Dar îmi amintesc că am ciorapi de vară și că stângul e pe dos, că am plecat în grabă ieri de acasă. Așa că renunț la ideea de foot anal cu poluatorii fonici și încerc să îmi găsesc refugiu. Desigur, prezidențiabilul chiorpete a ajuns la locul faptei, lucru pe care l-am realizat după huiduituri. Parada putea să înceapă. Și atât a trebuit. Au sărit românii ca nebunii să vadă parada. Claie peste grămadă, astfel încât tot ceea ce mai puteam vedea erau băștile militarilor. M-am consolat cu ideea că măcar o să văd avioanele. Asta până când, unul dintre copiii ținuți în brațe de părinți FIX în spatele meu, simțea nevoia să fluture steagul, tricolorul fiind la loc de cinste FIX pe ochii mei . Vedeam roșu în fața ochilor...și nu de la drapel, că pe ochi era galbenul, ci de nervi. Am suflat steagul de pe ochi și mă benoclam la avioane. Eu...la București...să mă benoclez la avioane...în Bacău crescând lângă aeroport și știind FIECARE truc încă din copilărie. Îmi păstrez calmul și mă uit pe mai departe la paradă, privind însă în basca unui personaj cu termen de valabilitate expirat de prin '98, singura legătură între basca sa și tehnica militară fiind că dacă o zvârleai mai cu putere, omorai un dihor-doi. Admirând liniștit basca, crezând că nimic nu mai poate merge prost...''BANG! BUF! TROSC! Uraaaa, Uraaaaaaa''. Copiii fluturători de steaguri mi-au dat câteva drapele peste scăfârlie de am revăzut unirea, Alba Iulia fiind acum în jurul capului meu, pe unde se învârteau țăranii și boierii ținându-se de mânuță.

 Am cunoscut, în schimb, 2 studente la medicină. De fapt, cum naiba să nu începem să socializăm când eram așa înghesuiți încât dacă îmi suna telefonul puteau ele să răspundă la el, iar eu deja le știam gustul fixativului de păr? În cele din urmă (pe la finalul paradei, mai exact) uneia dintre ele îi vine ideea să mergem în partea cealaltă unde era mai liber, ceea ce și facem. De aici, am putut observa, pe lângă scăfârlia soldaților, și puțin din mufometrul acestora, astfel încât, nu vedeam de la ce unități militare sunt, ce uniforme au, dar la cât de atent am fost pot să spun sigur care avea coșuri pe frunte și care alunițe sub buză.
 Parada se sfârșește, eu și cele două noi amice ne luăm ''la revedere'' că aveam drumuri diferite...și hai spre stația de autobuz. Unde ȘOC! ȘOC! ȘOC! acum 5 ani, Pătruleasa s-a măritat...dar asta nu ne interesează, însă ne interesează faptul că autobuzele erau pline. SUUUUPEEEERB!!! Deci, hai la pas! După o noapte nedormită, vreo 4 ore de sardină, înghețat bocnă, călcat pe și în picioare, cu loviturile de steag în cap încă resimțite, cu pipăiala neintenționată cu studentele...adică nu, asta a fost una din părțile bune, cu un tip ce aducea cu Ristei de la X Factor ce era de vreo 6-7 ori consecutiv să mă ia de mână, cu briceagul pierdut...decid să merg pe jos de pe Dorobanți până la mine în Balta Albă.

 După toată agitația asta, mi se face foame. Mă uit după un fast food. Și mă uit. Și mă uit. Doar bănci, Mega Image-uri și patiserii. Cine mai spune că românii mănâncă nesănătos merită lăsat să moară de foame. Aproape de Obor văd un fast food. Traversez, îmi iau o shaorma mare, cu ketchup picant, ardei iute și ceapă. Stând la rând, văd că un copil la vreo 2 ani se bagă în față. Taică-su, care, după față, părea genul pe care dacă l-ai fi văzut singur pe stradă după ora 9 30 și îi spuneai să îți dea ce are în buzunare se executa suspinând, îl ia și îl scutură. Apare din neant, ea, eroina, băbătia, cisterna cu picioare...bunica copilului, care scăpat din scuturătura lui taică-su se prinde de pantalonii mei...Bunică-sa începe să îl înjure pe taică-su: ''Deja vrei să îl lovești, nu? Uite cum te-ai înroșit. Voiai să îl lovești, prostule. Marș dracului de aici. Înjură-l mamaie, că e prost''. WOW, ce educație îi dă băbătia. Mda. Îmi iau shaorma și plec. Pe la pasajul pietonal la Obor o termin. Ies la suprafață și am chef să flutur steagul. Îl desfac și îl strâng înapoi. Îl murdărisem cu shaorma. Mda...mă și văd fluturând un steag murdar care pute a ceapă de îți întoarce bârnocul.Eram decis să merg pe jos până acasă, dar cum eu mă răzgândesc la fel de ușor CA Crin Antonescu cu demisia, vreau să iau RATB-ul. Pe la Iancului mă urc în autobuz. Mă mai întreabă câte cineva de unde e steagul, le explic. Ei au o reacție ciudată. O tipă mă privește direct apropiindu-se de ușă. Deja îmi luasem atitudinea de macho și o priveam direct în ochi. Ea se apropie și în dreptul meu întoarce privirea dezgustată. Ce dracu', mă? Sunt așa urât? Și cam toată lumea făcea asta când mă uitam la ei în autobuzul aglomerat. Ajung în stație, cobor, intru la mega image să îmi iau o bere și o pâine, vorbesc cu vânzătoarea care mă întreabă dacă am fost să mănânc din ce dădea Onțanu. Nu m-am prins ce tot insista ea cu mâncarea lui Onțanu când eu mă chinuiam și îi povesteam de tehnică militară și alte gogoși de astea. Ies din mega image și mă duc în cameră. Desfac steagul, mă izbește iar izul de shaorma. Și brusc, am descoperit ce era cu toate reacțiile alea prin autobuz și prin mega image când eu vorbeam cu oamenii și îi priveam în față, respiram spre ei. Mda... Cu un briceag cu valoare sentimentală pierdut, cu drapeluri peste scăfârlie, înghesuit, pipăit, înghețat, obosit, înfometat, împuțit de shaorma, extenuat de muncă, poluat fonic de săruturi zgomotoase și romantisme, purtând după sine simbolul național pătat de mâncare și duhnind, cu bani dați doar pe mâncare și alcool...așa am sărbătorit Ziua Națională a României. Căci da, așa se simte orice român zi de zi. Deci a fost o zi petrecută tradițional. Hai, la mulți ani, România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu