luni, 16 decembrie 2013

Respectele mele!

 După foarte mult timp în care am înjurat, criticat și ironizat (pe bună dreptate, zic eu) presa și muzica de protest din România, iată că în această seară, în care organismul îmi e îmbibat de viruși de la o nenorocită de răceală, mi-a fost dat să văd două exemple de ''AȘA DA!'' în materie de rap și jurnalism, la un interval de aproximativ 20 de minute fiecare.
 E vorba de piesa ''Uniți salvăm'', o colaborare între Big Blunt, Afo și K-gula, piesă ce spre deosebire de majoritatea pieselor de rap care se pretind a fi ''de protest'', nu vorbesc de constelații, chakre, psihedelism migrene sau depresii, ci de o situație reală, ce se întâmplă pe stradă.
 Și în cel de-al doilea caz, o jurnalistă a postului B1 TV a luat atitudine și în ciuda agresivității primatelor turbate de la jandarmerie, a făcut tot posibilul să prezinte adevărul. Mai rar astfel de jurnaliști. Tot respectul meu pentru aceste persoane. Aveți aici piesa și materialul video.

marți, 10 decembrie 2013

Despre cât urăsc sărbătorile de iarnă

 Sunt un Grinch. Toată lumea cumpără beculețe, globulețe, pomișori, bombonele și alte astfel de lucruri de sezon (diminutivate, desigur). Eu, în schimb, sunt fericit că anul acesta nu mai sunt acasă unde să trebuiască să trec prin neplăcutul eveniment de împodobire a bradului, în timp ce Hrușcă zdrăngăne la chitară, moment care le plăcea enorm alor mei. Eu, oricât de mult încerc, prin miliarde de modalități, de soluții, nu reușesc să intru în atmosferă. Pentru mine, de vreo 10 ani, Crăciunul e o perioadă depresivă. Mă deprimă în ultimul hal. Nu reușesc să găsesc explicația. Îmi plăcea să stau cu tata, bunicul meu sau vreun unchi când afumau ceva. Îmi plăcea să mă uit la televizor (în special la desene, care erau foarte tari în perioada asta). Dar sărbătoarea efectivă a Crăciunului, îmi produce niște stări de disconfort inimaginabile. Să ascult colinde, fie că sunt live, la ușă, date de copiii de prin vecini, fie că de vreun superstar de iarnă ca Bănică, Fuego sau Hrușcă, îmi provoacă o stare....ciudată. Ascultând versurile fiecărui colind, am o privire tâmpă, privesc în gol deznădăjduit și mă întreb în sinea mea ''ce dracu' se presupune că ar trebui să fac acum?'', așteptând orice răspuns, de la oricine.

miercuri, 4 decembrie 2013

Virginitatea buletinului meu

 Deja am văzut prin București cum leșinatul, amețitul și ''istoric-wanabe-ul'' partid P.N.Ț.C.D. și-a început campania electorală. Am luat, din inerție, un pliant. Încă îl am prin buzunar, am uitat să-l arunc. Că de citit, nu am de gând. Am 20 de ani și jumătate. Am drept de vot de la 18. Am prins alegerile locale și cele pentru parlament. Nu am fost prezent la urne la niciunele. Unul dintre puținele lucruri cu care mă pot mândri în viața asta este acela că buletinul meu este ''virgin''. Și așa vreau să rămână. Nu vreau să îmi dezvirginez identitatea națională cu o curvă. Și de la Iorga încoace, cu foarte puține excepții, mediul politic este un bordel. Și nu unul de lux. Mediul politic românesc este o bodegă ieftină, unde se face sex pe bani. Un sex vulgar, infect, ce maschează ură, scârbă, decadență morală. Fiecare partid politic este o ''fetiță''. Una jegoasă, care jură iubire și tandrețe unor mase.

duminică, 1 decembrie 2013

Cum am petrecut 1 decembrie

 Olelelei vericilor, fusăi, fusăi la defilare, dacă vă spui. Ies din tura de noapte, am mai stat cu colegii la o bârfă, una alta, și plec spre casă, din Băneasa de unde am giobu'. Cobor la Aviatorilor și văd droaie de oameni că se buluceau spre ceva. ''Diii-ta muicăăăă, se dau tigăi iar, mă duc și eu''. Ciuciu! Era parada de 1 decembrie. Mna, fiind obsedat de tehnica militară încă de când eram mic, zic să profit de ocazie și să văd parada asta pe viu. După 12 ore de muncă, de noapte, numai defilare îmi trebuie. Mă îndrept spre locul cu pricina, văd oamenii sunt verificați. Vine rândul meu, un jandarm cât dealu' Mitropoliei mă ia la întrebări dacă am sau nu vreun obiect contondent la mine. ''Uolelelei, păi am briceagu' dă la taica. E la a 3 generație folosit, e de-o vârstă cu mine. Are valoare sentimentală enormă și îl folosesc să tai parizerul cu el la muncă''. Cică tre să îl arunc sau nu intru. Mă duc să caut un loc unde să îl las, că nu mă înduram să îl arunc, îl aveam de când eram copil. Nu găsesc, așa că îmi calc pe inimă și îl arunc. Mă întorc înapoi, deja era plin de oameni, s-a dus în mă-sa locul ăl' bun. În loc să mă verifice, jandarmul mă întreabă: ''Sigur nu mai ai briceagul?'' ''Sigur, neică.'' ''Ok, treci''. Deci nici măcar nu m-a controlat. Mda.