sâmbătă, 9 martie 2013

Happy birthday to my hero!

 Aceasta este cea mai importantă postare a mea din cei 4 ani fără 3 zile de blogging. Astăzi, 9 martie 2013, bunicul meu împlinește vârsta de 80 de ani. Motivul pentru care scriu acest articol este pentru că vreau să spun tot ceea ce față în față nu aș îndrăzni să spun. Înainte de orice, vreau să îi mulțumesc pentru tot ceea ce am mai frumos în mine. Timp de 14 ani cât am crescut la bunici a fost perioada cea mai frumoasă a vieții mele. Tot ceea ce am mai frumos în viață, bunul simț, talentul la scris, bagajul de cunoștințe, imaginația, demnitatea, curajul de a fi sincer, asumarea deciziilor, a greșelilor, totul, dar totul este moștenit de la el. El a pus piatra de temelie a setului meu de valori în totalitatea sa.
El este cel care, deși a trecut prin încercări cumplite, a avut puterea de a-și păstra cheful de viață. El este cel care m-a învățat că atunci când toată lumea te provoacă, să știi să îți păstrezi calmul și să treci peste provocări. Cel mai mare regret pe care îl am este că nu voi reuși vreodată să ajung la un stadiu atât de superior ca și el. Să știu să tac atunci când trebuie, să știu să vorbesc atunci când trebuie. să știu să muncesc suficient cât să pot trăi, dar să mă și distrez suficient cât să am amintiri mai târziu, să fiu suficient de pragmatic încât să nu fiu strivit, dar totuși, suficient de calm încât să fac o impresie bună.
 Îmi amintesc toate momentele cum ne trezeam dimineață și eu mâncam rapid, apoi mă uitam puțin la desene animate, apoi mergeam la aeroport, unde admiram avioanele și el îmi dădea detalii despre fiecare. La fel și când mergeam să vedem trenurile, prin cartier având și cale ferată. Și în privința mașinilor la fel, a utilajelor mari. De atunci am rămas cu o pasiune, ciudată ar cataloga-o unii, pentru avioane, camioane și trenuri. Sau cum veneam acasă obosiți, mâncam de prânz și apoi ne întindeam în pat și până să adorm îmi spunea povești despre armată. Cum savuram împreună toate serialele de acțiune sau de aventuri. Cum mă motiva să fac sport. Cum mă învăța să desenez și mă punea la scris, citit sau rezolvat integrame pentru a-mi stimula inteligența, atenția și imaginația. Omul care inventa mii de jocuri și jucării pentru a-mi face pe plac. Omul cu care în fiecare an, exceptându-i pe ultimii 3, stăteam de 1 decembrie să privesc parada militară în timp ce îmi explica pe larg tehnica militară. Omul datorită căruia astăzi sunt ceea ce sunt. Omul care și-a dedicat 14 ani din viață (oficial, dar neoficial mult mai mult) educării și formării mele ca om. Din păcate, am călcat strâmb de multe ori și am încălcat multe din învățăturile sale, însă clar este că dacă vreo clipă cineva îmi apreciază inteligența și bunul simț, să știe că meritul principal este al său. Mulțumesc mult, tataie!
LA MULȚI ANI ȘI VIAȚĂ LUNGĂ!!!!

5 comentarii:

  1. Ce frumos! Sincer! Ma emotioneaza cand citesc sau aud pe cineva vorbind in tonuri de admiratie si recunostiinta pentru un om special din viata lor. Dar mai ales cand vine vorba de bunici sau parinti. Eu una nu mai am decat doua bunice, si ele foarte batrane, iar pe bunici nu am apucat sa-i cunosc prea bine. Tot ce stiu e ca de la unul din bunici si de la un strabunic am mostenit talentul la desen.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îi datorez aproape totul, nu am cum să vorbesc altfel despre el.
      Cât despre talentul la desen...aș dori să văd o creație de-a ta. Iubesc desenele, dar din păcate nu am talent, așadar, rămân doar admirator.

      Ștergere
    2. Multumec de curiozitate/interes.. poate am sa pun o data pe blog cateva desene.. dar in ultima vreme nu am mai lucrat aproape nimic, caci am avut altele de facut :(

      Ștergere
    3. Chiar mi-ar plăcea să le văd!

      Ștergere
  2. Cam cu întârziere , dar La mulți ani și de la mine dragului tău bunic !

    RăspundețiȘtergere