sâmbătă, 25 august 2012

Pace-n sine

Am avut o perioadă dominată de o vastă încărcătură emoțională. Eram copleșit de situații nu tocmai favorabile bucuriilor vieții. Am trecut prin diverse procese de conștiință, a trebuit să cuget mult asupra multor situații, eram dominat de stres.

Dar datorită clauzei prevăzute în contractul naturii umane, mi-am rezervat dreptul la egoism. Sunt un hedonist până la urmă, am nevoie de plăceri simple sau complexe pentru a simți că trăiesc. Așadar, m-am rupt de toate situațiile negative. Indiferent de greutăți, am obligația de a-mi face plăcerile, căci dacă eu nu am grijă să o fac, nimeni nu va avea.
Așadar, chillos așa cum sunt acum, am terminat aseară ''Papucii lui Mahnud'' a lui Gala Galaction, asta după ce am terminat și al 4-lea sezon din seria Drama Totală, Insula Dramei Totale: Revanșa. Am așteptat cu sufletul la gură acest al 4-lea sezon, mai ales că erau noi participanți, deși mai puțini ca în seriile precedente, doar 13. La fel de nerăbdător aștept și sezonul 5, despre care se vehiculează că ar fi Heroes vs Villians.
Apoi, un somnic de vreo 4 ore, un mic dejun consistent și direct la sală, 2 grupe musculare, bineînțeles. Acum, tuns, am un sentiment extraordinar de ușurare, căci nu îmi simt bine capul decât dacă e aproape chel.
După un duș relaxant, mă întind pe pat, cu laptopul în brațe, întorc capul spre stânga spre timidul soare ce pătrunde prin fereastra larg deschisă, respir prospețimea acelui aer răcoritor, în timp ce mă relaxez în compania bunului meu prieten URSUS! Caut o comedie bună, apoi închid calculatorul și până diseară nu mai intru în casă! Diseară mă bag la un maraton de TNA Impact, apoi poate o să mă culc mai devreme! Cum să nu îmi placă viața?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu