sâmbătă, 16 iunie 2012

Nu te voi uita niciodată!

Pentru mulți ai fost doar un patruped mare, jucăuș și plin de energie. Pentru mine vei rămâne mereu un prieten, așa cum ai fost în toți acești 9 ani de viață ai tăi. Nu voi uita niciodată felul în care, deși erai enorm, te agitai ca un copil când mă vedeai. Nu voi uita niciodată cum, prin ochii tăi de câine mă vedeai și mă recunoșteai de departe și abia așteptai să îmi ieși în întâmpinare și să mă ridici cu botul, invitându-mă să te alint! Nu pot uita cum mă simțeai încă de când sunam la ușă și făceai o gălăgie infernală ca să fii tu primul care îmi iese în întâmpinare. Nu pot uita cum te apucai de plâns dacă te ignoram. Cum făceai tot ceea ce puteai ca să îmi atingi măcar piciorul cu lăbuța când nu te mângâiam. Nu voi uita niciodată cum în toamna lui 2009 te scoteam cu regularitate afară, iar tu aveai un chef nebun de joacă, astfel încât nici dacă mergeam la sală nu depuneam mai mare efort decât acela pe care îl depuneam jucându-mă cu tine. Ai fost un bătrân uriaș, jucăuș și plin de iubire! Ai fost actor în aceeași piesă în care am jucat și eu timp de 9 ani, deși nu am jucat în foarte de multe acte împreună. Ai dus multe în cei 10 ani ai tăi, 70 în ani de câine. Dar a trebuit să pleci, suferința care te-a răpus a cerut cu vehemență să pleci. Și a trebuit să o faci.
Poate că o să par extrem de penibil aducând omagii unui câine, ba chiar unui câine care nu era al meu... dar, deși nu ai fost câinele meu, ai fost prietenul meu. Bătrâne Luca, nu te voi uita niciodată!
O să invoc un titlu de film pentru a mă întreba: oare și cățeii merg în rai?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu