vineri, 29 iunie 2012
Cândva de mult... pentru bloggeri!
Stăteam acasă și mă plictiseam îngrozitor. Astăzi nu am avut dispoziție să învăț, dar mi-am făcut o mică schemă la logică pentru a învăța mai ușor. Foarte cald, nu prea aveam ce face. Plictisul cronic ce mă lovise aproape că devenea mai greu suportabil decât o dureroasă depresie în manieră simbolistă. Singurul lucru util pe care îl puteam face ar fi fost să încep să mă plimb pe net. Am ajuns pe blogul lui Dan Negru, blogul singurei celebrități din România pe care îl citesc cu regularitate, deoarece scrie genial, ba chiar pot spune că mi-a influențat pozitiv stilul.
AJUTOR!!!
Este vară. Cald. Noaptea nu prea dorm (și nu îl parafrazez pe Connect-R), iar ziua mi-o împart între învățat, citit, jocuri, filme, ieșiri. OK! Nimic anormal până aici. Dar chinul a început cu câteva zile în urmă. Un chin care capătă pentru mine proporții astronomice.
Știți cum se spune, toți oamenii au vicii, dependențe sau instincte. E normal, e în natura noastră. E perfect normal să le dăm curs, dar să nu le lăsăm să ne controleze. Să fim stăpâni pe situație și să le oprim atunci când trebuie. Poate vă așteptați la o dependență de droguri, alcool, tutun sau medicamente. Nu,
luni, 25 iunie 2012
Birthday...
Poate că mulți așteaptă să scriu despre ce am făcut de ziua mea. A fost frumos, dar nu pot să scriu. Oricum, ca să rezum... prieteni, multă pizza, multă bere, soare, cadouri (câteva articole vestimentare, câteva produse de îngrijire corporală, dulciuri, DVD-uri cu țestoasele ninja...)... ce să mai, a fost superb. Dar cel mai frumos mi se pare faptul că am avut lângă mine oamenii importanți mie. Fie că face2face, fie că la telefon, am interacționat cu cei la care țin. În plus, cred că ăsta e cel mai frumos cadou, faptul că familia și prietenii sunt alături de mine. Cam asta e tot ceea ce mă interesează. A fost o aniversare reușită tocmai datorită faptului că am familie și prieteni la care să mă împart, alături de care să mă bucur, care prin simpla prezență să mă facă să zâmbesc.
Știu că nu am scris prea mult, dar nu mă simt în stare... știți voi, BAC + căldură = 0 chef de scris.
BYE!
P.S.: Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Să aveți parte de tot ceea ce e mai frumos!
vineri, 22 iunie 2012
19 ani!
La mulți ani mie!
miercuri, 20 iunie 2012
Dumnezeu să te ierte prietene!
Un tinar a murit la Bazinul Olimpic de Inot din Bacau
''O balaceala pe seara la Bazinul Olimpic de Inot din municipiul Bacau s-a incheiat tragic pentru un tinar in virsta de 20 ani. Silviu M., din Bacau, s-a dus luni seara la bazin sa faca o baie impreuna cu doi prieteni. Pentru ca cei trei tineri s-au aventurat intr-o zona periculoasa, unul dintre instructori i-a alungat din zona trambulinelor. Unul din martorii oculari isi aminteste ca cei trei au venit spre seara si s-au dus la bazinul de 5 metri. “Eram aseara la bazin si l-am vazut pe un instructor ca i-a dat afara pe cei trei prieteni. Doi au plecat spre sauna, iar al treilea nu a mai iesit. Lumea s-a agitat, l-au cautat aproximativ jumatate de ora si l-au gasit pe fundul bazinului. L-a scos instructorul din apa si au inceput sa-i faca manevrele de resuscitare. Pe la 20.30, medicul de pe ambulanta a constatat decesul”, spune Marius Timpu. Acesta precizeaza ca luni seara a fost mai multa lume ca de obicei la Bazinul Olimpic de Inot, insa, nimeni nu a vazut cind tinarul teribilist a intrat in apa. Cel mai probabil, acesta a murit la contactul cu apa si asa a juns pe fundul bazinului. Odata cu apelul de urgenta facut prin 112, la fata locului au ajuns politistii si o ambulanta. “Echipajul de pe ambulanta a continuat manevrele de resuscitare pret de 40 minute, insa, fara succes. Trupul neinsufletit al tinarului a fost transportat la morga in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a cauzelor mortii”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Cercetarile continua.''
Ai fost o persoană minunată, un amic deosebit. Timp de 5 ani, din clasa a II-a până într-a VII-a mi-ai fost coleg, dar până în ultima clipă mi-ai rămas amic. Ultima oară am vorbit astă vară. Ai terminat mai repede școala și ai venit pe la liceul meu. Am venit împreună acasă și am vorbit o grămadă în fața scării mele. De atunci nu ne-am mai întâlnit. M-ai căutat la câteva săptămâni, dar eu eram plecat din oraș. Până astăzi nu am mai auzit de tine. Astăzi am auzit că ai plecat dintre noi. Nu meritai asta. Aveai dreptul să trăiești la fel de mult ca oricare dintre noi. Dar soarta e ironică și lipsită de milă. Acum ești într-un loc unde se spune că nu mai există suferință. Sper ca într-o bună zi să ne reîntâlnim. Adio prietene!
DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ SILVIULE!!!
luni, 18 iunie 2012
Mă ramolesc complet...
Acum serios, nu știu de ce dar mintea mea e oarecum captivă prin luna martie. E de înțeles, cine mă cunoaște personal s-ar putea să știe și de ce. De fapt, cred că și eu știu de ce. În fine, nu motivele sunt importante, ci faptul că am început să uit date importante. Culmea, date din viața mea, dar încă mai știu că în 1395 Mircea cel Bătrân a participat la bătălia de la Nicopole. Deci țin minte date istorice fără probleme, dar nu mai am noțiunea timpului. Abia dacă îmi vine să cred că suntem undeva pe 3 iunie.
sâmbătă, 16 iunie 2012
Nu te voi uita niciodată!
Poate că o să par extrem de penibil aducând omagii unui câine, ba chiar unui câine care nu era al meu... dar, deși nu ai fost câinele meu, ai fost prietenul meu. Bătrâne Luca, nu te voi uita niciodată!
O să invoc un titlu de film pentru a mă întreba: oare și cățeii merg în rai?
joi, 14 iunie 2012
marți, 12 iunie 2012
duminică, 10 iunie 2012
Anunț!
joi, 7 iunie 2012
Tătic pentru o seară
Seara trecută am avut ocazia de a experimenta rolul de părinte. Părinte al unui copilaș foarte micuț. Micuț, răsfățat și foarte, foarte afectuos. Sarcina nu a fost deloc ușoară, căci la fiecare 30 de minute (în cel mai fericit caz), copilașul se apuca să plângă. Nu, nu îi era nici foame, nici sete. Pur și simplu, dorea cu ardoare să fie luat în brațe.
Lucru care se și întâmpla, până adormea. După ce adormea, era lăsat la locușorul său, unde dormea... până realiza că nu este ținut în brațe și se apuca iar de plâns. Cine este acest copilaș? Este vorba de Scumpilicenia mea mică, un puiuț de câine.
marți, 5 iunie 2012
Nimic de pierdut
Vorbeam cu un foarte bun prieten despre starea de relaxare totală ce mă caracterizează de câteva zile. În privința BAC-ului am fost... sunt de fapt extrem de relaxat, în privința viitorului sunt foarte relaxat, deși fizic am avut câteva probleme de sănătate sunt foarte relaxat. Poate că o să vă întrebați cu toții de ce. Ei bine, mi-am dat seama că nu am nimic de pierdut. Nu am nimic de pierdut în această viață. Găsindu-mi calea, îmi este foarte greu să mai am motive de supărare. Am dorința de a accede spre o stare de Zen. Doar că de această dată nu una bazată pe ceea ce citesc. De această dată vreau să fie una trăită. Toate astea se datorează unei viziuni pe care prin bunăvoința forțelor ce guvernează acest Univers am avut-o... în ciuda agresivității de limbaj care m-a caracterizat, în ciuda impulsivității, în ciuda preferințelor în materie de muzică sau filme, contrar genului de jocuri pe care îl alegeam... îmi place pacea, armonia! Și nu, nu îmi place citadinul.
duminică, 3 iunie 2012
sâmbătă, 2 iunie 2012
Leapșă despre copilărie
Am primit astăzi o leapșă superbă de la Ana, o leapșă despre copilărie. Iată așadar cum o să îl cunoașteți voi pe micul Ștefan. Hai să vedem:
1. Care era jocul tău preferat din faţa blocului?
Clar prinsa! Tot ce înseamna alergare. Dar de foarte multe ori imitam serialele la care ne uitam. Și uite așa ajungeam noi să fim când Walker, când Sammo din ''Expertul'', când personaje din desene animate. Și desigur, ne jucam de-a concertul. Adică ne credeam ba Valahia, ba 3SE, și începeam să
2.Care este “dulcele” pe care l-ai mânca şi acum?
Știu că eram foarte mic, și în piața care era amplasată în cartierul meu era un mic magazin unde se vindea suc. Nu avea nici o denumire, dar știu doar că se vindea în sticle returnabile, și era cu aromă de mere și de ananas. Gustul acelui suc încă mă urmărește, niciodată nu am reușit să îl mai găsesc. Mai erau și ''acadelele cu litere'', adică niște bomboane puse pe un băț de plastic, care aveau la cealaltă extremitate o anumită literă. Noi eram înnebuniți să colecționăm tot alfabetul. Însă cel mai mult mă simt legat de guma de mestecat. Încă am rămas cu această deprindere. Chiar în timp ce scriu postarea fac puțin ''culturism facial'' cu un Orbit.
vineri, 1 iunie 2012
Frați ai verii
Astăzi este o zi foarte specială pentru copii. Cel puțin pentru mine era, acum ani în urmă. Este ziua copiilor. Știu că ne maturizăm cu toții, cu toții creștem (bine, partea cu crescutul la mine nu se aplică, cel puțin fizic), apar primele decepții, primele încercări care ne smulg din universul roz, din castelul prințesei sau de pe calul viteazului ce învingea de unul singur armate întregi. Știu că acolo, undeva în subconștientul tău încă îți e dor de mașinuțele tale, încă îți e dor de păpușile pe care le pieptănai și poate încă îți este dor să faci un lego. Ori poate îți amintești cu drag de clipa în care smulgeai iarbă și adunai nisip pentru ''a face mâncare'', ori poate când luai un băț și loveai crengile unui copac, zicând că ''trebuie să învingi monstrul ăla mare''.
Asta se întâmpla pe vremea când Crăciunul era așteptat cu sufletul la gură pentru a vedea dacă Moș Crăciun ți-a adus ceea ce i-ai spus tu în scrisoare. Atunci când îți îngrijeai încălțămintea cu mare drag, doar pentru a aștepta pe 6 decembrie să găsești ceva dulce în ea. Atunci când te dădeai cu sania și nu te sfiai să te manifești liber. Îți amintești probabil de clipa în care venea toamna, iar tu deși erai un copil, simțeai o emoție pe care nu o puteai explica. Îți amintești când plângeai că erai pus la teme, când tu voiai să mergi afară să te joci? Asta se întâmpla pe vremea când amicii din spatele ecranului erau Tom și Jerry, Looney Toones sau Dragon Ball Z. Atunci când încă știai să te bucuri la maximum. Să primești o ciocolată scotea la iveală din interiorul tău o emoție atât de puternică încât nu puteai sta locului, trebuia să țopăi.