și care sincer, mi se pare o mare prostie. Ajung la liceu, intru la secretariat, îi zic de ce am venit... duduia mânca (deși sincer, la cum arată zici că nu ar mai trebui să mănânce, că și-a făcut plinul pe următorii 20 de ani), așa că m-a pus să aștept. La fel și pe o fată care fusese plecată din țară, așa că a profitat de ocazie că s-a întors înapoi ca să își ia diploma. Așteptăm noi vreo 10 minute... deja ne pierduserăm răbdarea. Oricât am vrut să evit momentul, era inevitabil să nu mă întâlnesc cu foștii profi, și cu întrebările de rigoare ''Ce faci, cum e dincolo? Aha.. bine, bravo''... Mda... se deschide ușa și tanti ne cheamă înauntru. Îi dau buletinul, semnez, îmi dă diploma, salut și ies. Hai mă, că a ieșit bine.Mda, sigur... ies, îi dau mamei diploma să se uite și mama îmi spune :''Nu vezi nimic?!''... mă uit, numele liceului, poza mea, certificat nu știu ce, Stoica L. Ștefan-Alin, ștampila, semnătura, modul în care era decupată, CNP, culoare.... WOOOW!! Cum?! Stoica L. Ștefan-Alin!!! Cine dracului e Alin? Nu mă cheamă Alin... mă duc înapoi la duduie să îi zic că mi-a greșit numele. ''Aa, nu te cheamă și Alin? Ooo, asta e... trebuie să îți fac alta''. ''Ok, aștept''. ''Aaa, păi nu, durează vreo două-trei săptămâni. Și trebuie să îmi mai aduci două poze cu tine''. Mda... trebuia să mă aștept. Acum îmi e clar că unii oameni au o inteligență de Ed. Și fără să supăr pe cineva... tocmai Alin m-au botezat??? Ăsta este unul din numele pe care le detest. Spre deosebire de varianta sa feminină, care mi se pare extrem de frumos, la masculin numele ăsta mi se pare foarte urât. Nu am nimic cu cei pe care îi cheamă astfel, dar eu le voi fi veșnic recunoscător părinților că nu mi-au pus numele ăsta. LAlin vedere.. pardon... La revedere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu